Șapte militari ucraineni și un civil au fost uciși în estul Ucrainei, anunță Kievul

Șapte militari ucraineni și un civil au fost uciși în estul Ucrainei, anunță Kievul
Publicat: 30/10/2014, 17:32

„În ultimele 24 de ore, am pierdut șapte militari, iar alți 11 au fost răniți”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Andrii Lissenko. Aceasta este cea mai sângeroasă zi pentru forțele ucrainene după 14 octombrie, când Kievul a anunțat uciderea a opt militari, în pofida intrării în vigoare a armistițiului semnat de cele două părți la 5 septembrie.

De asemenea, un civil a fost ucis în bombardamentele care au vizat localitatea Novotoșkivsk, din regiunea Lugansk, a anunțat guvernatorul regiunii. „Bombardamente cu artileria grea și lansatoare de rachete Grad au fost lansate asupra satului. Au fost înregistrați răniți în rândul civililor, iar o persoană a fost ucisă și mai multe clădiri au fost distruse”, a declarat, într-un comunicat, guvernatorul Ghennadi Moskal.

Pe de altă parte, în regiunea Donețk, celălalt fief separatist, două persoane au fost rănite într-un tir de mortieră asupra rezervorului de la Gorlivka, a anunțat compania care administrează aprovizionarea cu apă în oraș.

Potrivit ONU, confruntările din estul Ucrainei s-au soldat cu peste 3.700 de morți, majoritatea civili, începând din luna aprilie.

Separatiștii au anunțat miercuri că 384 de combatanți proruși și-au pierdut viața de la începtul conflictului, dar bilanțul este imposibil de verificat din surse independente.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu: „Lasconi va avea nevoie de fiecare vot”. Ce condiție pune liderul PSD șefei USR...
BREAKING | CCR amână decizia privind validarea votului la prezidențiale
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Trei pagini de Facebook care o denigrează pe Elena Lasconi au aceeași adresă cu o...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Învârtelile imobiliare de milioane de euro ale lui Călin Georgescu, candidatul cu 0 cheltuieli declarate...
Celentano, mesaj-manifest după primul tur prezidențial: „Ne-am întors în Evul Mediu sau la piramide? Alo,...
Călin Georgescu, mesaj important după ce au apărut clipuri dubioase care îl promovează! S-a dezis...
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Care vor fi consecinţele după ce CSAT a constatat că TikTok l-a favorizat pe Călin...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cutremur în această seară, în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Nemții au testat Dacia Duster III pe Autobahn. Ce viteze a atins SUV-ul de la...
Proteste violente în Georgia după ce guvernul suspendă negocierile cu Uniunea Europeană
Orașul din România care înainte de Primul Război Mondial rivaliza cu...
Permisele auto interzise. Șoferii trebuie să le schimbe până la 19 ianuarie 2025
Orașul cu 28 de locuitori. Locul misterios în care pare că te-ai întors în timp
Urări de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Cele mai frumoase felicitări și imagini cu mesaje...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Ce relație are Andreea Tonciu cu fiica sa, Rebecca? Fosta asistentă TV și-a amintit cea...
Cum își alină Igor Cuciuc durerea la două săptămâni de la moartea fiicei sale: ”Erai...
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
S-a aflat de ce au murit 350 de elefanți din Botswana în 2020